Programul AFM Casa Verde Fotovoltaice 2023

Administrația Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 19 mai 2023, ora 10:00 și până la data de 26 iunie 2023, ora 23:59, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro, în vederea introducerii informațiilor necesare participării în Program. De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în perioada 27 iunie 2023, ora 10:00 – 29 iunie 2023, ora 23:59.


“Având în vedere importanța programului din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului și interesul major manifestat de către cetățeni, Administrația Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicații informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes și să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-și reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanțare organizate până acum.” a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU. Solicitanții se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform următorului calendar:

Tabel zile inscriere in Programul AFM Casa Verde Fotovoltaice 2023

Etapele programului:

a) publicarea pe pagina de internet www.afm.ro a informațiilor necesare demarării sesiunii de validare a instalatorilor;

b) aprobarea instalatorilor;

c) încheierea contractelor de participare;

d) depunerea garanției de către instalatorii cu care a fost încheiat contract de participare;

e) publicarea listei instalatorilor validați;

f) publicarea pe pagina de internet a AFM a informațiilor necesare demarării sesiunii de înscriere a solicitanților;

g) încărcarea în aplicație a documentelor necesare de către solicitanți și rezervarea sumelor aferente finanțării prin înscrierea în aplicație, etapă care poate fi derulată în paralel cu acțiunile menționate la lit. b)—e);

h) selectarea de către solicitanți a unui instalator validat, prin intermediul aplicației;

i) analiza documentelor încărcate de solicitanți de către instalatorul selectat;

j) aprobarea/respingerea/refuzul solicitanților de către instalator, prin intermediul aplicației;

k) aprobarea/respingerea de către AFM a solicitanților, în baza listelor generate de aplicație;

l) contestarea rezultatului de către solicitanți;

m) semnarea contractelor de finanțare de către unitățile de cult, generate prin intermediul aplicației;

n) implementarea proiectului;

o) decontarea sumelor solicitate de instalatorii validați;

p) verificarea de către AFM a corectitudinii analizei eligibilității beneficiarilor și a documentelor depuse în vederea decontării, efectuate de către instalatori, prin eșantion;

q) monitorizarea beneficiarilor.


Înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite și încărcarea documentelor necesare.


Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicație.


Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicație sunt:

a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;

b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de solicitant și în format electronic;

e) copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.


Solicitantul persoană fizică se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni.


În cazul în care se depun două sau mai multe cereri de finanţare pentru acelaşi imobil identificat cu număr cadastral, este considerată eligibilă prima cerere de finanţare care îndeplineşte criteriile de eligibilitate.


Pentru solicitantul persoană fizică, este eligibil proiectul care se implementează la adresa menționată ca domiciliu în cartea de identitate.


Documentele pe care le încarcă solicitantul unitate de cult în aplicație sunt:

a) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de solicitant și în format electronic.


Solicitantul unitate de cult se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil.


Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicație nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.


Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.


Suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.


Toate informațiile necesare participării în Program sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice.


Sursa: Biroul Comunicare Administrația Fondului pentru Mediu

Foto: Administrația Fondului pentru Mediu

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

General Electric Bacău

Pentru a fi la curent cu noutățile General Electric Bacău, vă recomandăm să ne dați follow/urmărire!


This will close in 30 seconds

Deschide chat-ul!
Aveți nevoie de ajutor?
WhatsApp Chat
Bună ziua!
Vă putem ajuta?
Vă răspundem de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.30!