panouri solare bacau

Înscrierile în aplicația General Electric de încărcare și pre-verificare documente, pentru înscrierea ulterioară în Programul AFM Casa Verde Fotovoltaice 2023, continuă!


Vă reamintim documentele pe care trebuie să le încărcați în aplicația General Electric, care sunt aceleași cu cele pe care va trebui să le încărcați ulterior și în aplicația AFM:


a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;

b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de solicitant și în format electronic;

e) copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.


Vă așteptăm în continuare să vă înscrieți în aplicația General Electric de încărcare și pre-verificare documente, pentru înscrierea ulterioară în Programul AFM Casa Verde Fotovoltaice 2023!


Link aplicație (formular online):

https://forms.gle/6v6K7YUAuMZfuZHq9


Mențiune! Pentru a completa acest formular online, aveți nevoie de un cont Google (o adresă de Gmail), cu care va trebui să vă logați încă de la început, deoarece o să aveți de încărcat documente scanate în partea finală a acestuia.


Foto: freepik.com

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

General Electric Bacău

Pentru a fi la curent cu noutățile General Electric Bacău, vă recomandăm să ne dați follow/urmărire!


This will close in 30 seconds

Deschide chat-ul!
Aveți nevoie de ajutor?
WhatsApp Chat
Bună ziua!
Vă putem ajuta?
Vă răspundem de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.30!